Progresive
Progresive

Design progresiv Free Form

Prelucrare de top pentru suprafeţe precise

Prelucrarea Free Form reprezintă o evoluţie tehnologică importantă în istoria opticii. A fost introdusă de către Rodenstock în 2000 odată cu lansarea lentilei individualizate Impression. Nici o altă tehnologie nu a avut un impact asemănător în industria optică.

Free Form presupune prelucrarea suprafeţei punct cu punct. Frezarea, şlefuirea şi polisarea se fac folosind maşini precise provenite din optica de precizie ridicată.

Suprafaţa progresivă este optimizată pentru toate combinaţiile de puteri, garantând performanţe optice optime indiferent de putere. Tehnologia Free Form elimină anumite limite constructive existente la prelucrarea convenţională şi permite:

  • precizie superioară a prelucrării suprafeţei
  • alegerea exactă a razei de bază potrivite
  • reducerea aberaţiiloir cauzate de raza de bază
  • estetică superioară comparativ cu sistemul clasic. 

Progresivele Interoptik

Prima lentilă progresivă Excelit a fost lansată în 2006, iar la sfârşitul anului 2010 a totalizat peste 23 000 de lentile vândute (cu o rată de acceptare maximă de aproape 100%). Excelit a dovedit că este soluţia perfectă pentru o piaţă în dezvoltare, ca cea din România, oferind un raport preţ-calitate imposibil de egalat.

Noua generaţie Excelit cu design progresiv îmbunătăţit şi tehnologie Free Form impune un nou standard, pentru vedere naturală şi confort maxim la purtare.

Progresivele Excelit sunt fabricate cu tehnologie Free Form, dar se diferenţiază prin gradul de individualizare, parametrii personali ai purtătorului care se iau în calcul la producerea lentilei. Cereţi sfatul opticianului pentru a alege progresiva Excelit cea mai potrivită stilului de viaţă şi necesităţiilor dumneavoastră.

Gamele complete de lentile progresive Excelite şi degresive Office sunt produse în România cu tehnologie germană. Calitate garantată de marcajul Interoptik.